miercuri, 11 iulie 2012

Depresia între patimă și boală


Cuvântul depresie provine de la latinescul “depression”, care înseamnă “apăsare”. El semnifică dispoziția abătută, însoțită de apatie, vlăguire, evaluare descurajant-pesimistă a ceea ce se întâmplă.
 Această suferință e cunoscută omenirii din timpuri memoriale - poate chiar din timpul căderii din Rai. Crize de depresie sunt descrise adeseori în Vechiul Testament. Este suficient să-l amintim pe regele Saul, căruia îi ușurau deprimarea psalmii lui David. O stare psihică asemănătoare a descris-o și Hipocrate, numind-o melancolie.
 Depresia (cuvânt modern pentru deznădejde) este un fel de plictiseală având pricină în om, împreunată cu insuflarea pământească de a trăi după chipul lumii căzute. Insuflarea pamântescă îl face pe omul modern să încerce a construi raiul în lumea aceasta. Dar raiul artificial făcut de om se dovedește a fi mai curând o colivie artificială aurită ce ține duhul omului prizonier, în care omul este este închis ca o pasăre, fără altă alternativă decât disperarea pricinuită de lipsa libertății duhovnicești.
 În ziua de astăzi, depresia este o boală a civilizației contemporane cu cerințele ei exagerate față de om și cu suprasolicitările psihoemoționale care o însoțesc.
 Există chiar și un tip de tulburare depresivă numită depresie de epuizare. În literatura de specialitate se vorbește tot mai des de depresia existențială sau noogena, adică despre o formă de tulburare nevrotică ce este legată de pierderea sau absența sensului vieții.
            Tulburările depresive sunt un tovarăș nelipsit celor ce s-au împătimit de băutură, de narcotice. Adeseori, depresiile apar pe fondul stresurilor ori situațiilor traumatizante grave și prelungite. Uneori însă ele apar și fără cauze vizibile - în care caz este foarte important să se distigă apariția bolii.
 La baza sa duhovnicească, depresia nevrotică este o stare psihopatologică ce se dezvoltă în urma robirii sufletului omenesc de către patimile trândăvirii și întristării. Iar orice patimă este  și mai mult ațâțată de către demoni, care își află locaș în ea.
 Știința cunoaște multe lucruri despre apariția tulburărilor depresive, însă în mediul științific nu se acceptă să se vorbească despre păcat, în timp ce cauza a multor forme de depresie este tocmai păcatul, lucru despre care dau mărturie Sfinții Părinți și întreaga experiență ascetică a Ortodoxiei.
            Depresia este un semnal  generic prin care sufletul face cunoscută starea nenorocită în care se află. Ea nu este însă fericită întristare pentrui păcate, ci chin al sufletului nepocăit, căruia demonii îi șoptesc "totul merge post, nu mai ai în ce să nădăjduiești.."
 Nevroza depresivă începe cel mai des din pricina problemelor de viață. Omului i se înrăutățește dispoziția, nimic nu îl mai bucură, totul îl enervează, cade în trândăvie, întristare, descurajare, tot ce îl înconjură îi apare într-o lumina întunecată.
  Foarte des stările de acest fel apar fiindcă "viața nu a mers după pofta inimii" omului, fiindcă nu i s-au înfăptuit dorințele, fiincă a avut loc un conflict, fiindcă i-a fost adusă cutare sau cutare jignire.
 Precum spunea Cuviosul Serafim "fără necazuri nu este nici mântuire". Uneori este de ajuns o elementară convorbire cu ține însuți;" Oare trăiesc așa cum trebuie, fac totul așa cum îmi dictează conștiință ,ea? Oare mă întristez pentru ceea ce trebuie?"
 Este neapărată nevoie să ne rugăm dimineața și seara, să ne însemnăm cu semnul crucii înainte de culcare camera și patul, să bem aghiasmă și să stropim cu ea locuința, să citim Evanghelia, să-i chemăm în ajutor pe Sfinți și pe îngerul păzitor, să sfințim casa, să primim cu credință și pocăință Tainele Bisericii. Pe scurt, trebuie să trăim creștinește, și atunci întristarea și descurajarea ne vor părăsi.
 În zilele de amărăciune și în ceasurile de întristare, omul devine nepăsător față de multe mișcări pătimașe ale sufletului său. Onorurile, banii, plăcerile simțurilor trec pe planul doi. Dacă la bucurie își pierde rapid stăpânirea de sine, în schimb la nefericire, de voie, de nevoie își întoarce gândurile spre sine însuși, își conștientizează mai profound și mai bine păcătoșenia.
  Nici minciuna, nici clevetirea josnică, nici jignirile nu aduc bucurie sufletului. Dar dacă omul, și cu atât mai mult creștinul, este zdrobit cu desăvârșire de către ele și rămâne vreme îndelungată într-o stare de mâhnire sau, mai mult, într-o stare de deznădejde, plină de pierderea autocontrolului, a nădejdii în milă lui Dumnezeu și a credinței în sfințenia Purtării de grijă dumnezeiești, aceasta nu este nicidecum o dispoziție creștinească - este deja păcat. Și vicleanul atât așteaptă.
 Dacă a biruit depresia, și este vorba de o formă gravă a bolii, pot ajuta tratamentul prescris de medic ( administrare de preparate cu acțiune forte, regim de viață, poate chiar spitalizare).
            Altfel, trebuie să se înceapă cu rezolvarea conflictelor externe și interne (sufletești). Este vorba de problema personalității, și aceasta trebuie tratată cu precădere prin mijloace duhovnicești.
 Pentru omul ortodox, tratamentul acesta înseamnă lupta cu patimile, înaintare către Hristos pe calea răbdării, smereniei, nerăutații, dragostei.
Sunt recomandate și perioadele scurte de odihnă, comunicare rațională și folositoare pentru suflet cu semenii, aerul curat, somnul suficient.
Sursa: www.universqueen.com/psihoterapieortodoxa

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu