Tulburarea de Personalitate Schizotipală

Elemente de diagnostic

(conform DSM_IV 2000)

                 Elementul esențial al tulburării de personalitate schizotipale îl constituie un pattern pervasiv de deficite sociale și interpersonale, manifestat printr-un discomfort acut în relații și reducerea capacității de a avea relații strânse, precum și prin distorsiuni cognitive și de percepție, și excentricități de comportament. Acest pattern începe precoce în perioada adultă și este prezent într-o varietate de contexte.

             Indivizii cu tulburare de personalitate schizotipală au adesea idei de referință (adică interpretări incorecte ale incidentelor casuale și evenimentelor externe, ca având o semnificație particulară și insolită anume pentru persoana respectivă). Acestea trebuie să fie distinse de ideile delirante de referință, în care credințele sunt susținute cu convingere delirantă. Acești indivizi pot fi superstițioși sau preocupați de fenomene paranormale, care sunt dincolo de normele subculturii lor. Ei pot crede că au puteri speciale de a intui evenimentele înainte ca acestea să survină, ori de a citi gândurile altora. De asemenea, ei pot crede că au un control magic asupra altora, care poate fi implementat direct (de ex. convingerea că soția a scos câinele la plimbare, este rezultatul direct al gândului că așa ceva trebuia făcut cu o oră mai înainte) ori indirect, prin complianță la ritualuri magice (de ex. merge pe lângă un anumit obiect de trei ori pentru a avita un deznodământ prejudiciant). Pot fi prezente tulburări de percepție (de ex.a simți că este prezentă o altă persoană ori auzirea unei voci care-i murmură numele.) Limbajul lor poate include expresii și construcții inuzuale sau idiosincratice. Limbajul este adesea dezlânat, digresiv sau vag, dar fără deraiere sau incoerență reală. Răspunsurile pot fi, fie extrem de concrete, fie extrem de abstracte, iar cuvintele sau conceptele sunt utilizate uneori de o manieră insolită (de ex. persoana poate afirma că nu era prea”comunicativă” la serviciu).

             Indivizii cu această tulburare sunt adesea suspicioși și pot avea ideație paranoidă (de ex., cred că colegii de serviciu intenționează să le submineze reputația în fața șefului). De regulă, ei nu sunt capabili să parcurgă întreaga gamă de afecte și de semnalizare interpersonală necesară relațiilor de succes și de aceea par a interacționa cu alții în mod necorespunzător, rigid sau cu reținere. Acești indivizi sunt considerați  adesea a fi bizari sau excentrici din cauza manierismelor insolite și a modului neglijent de a se îmbrăca cu articole care nu se prea “asortează”, ca și a inatentiei față de convențiile sociale uzuale (de ex., persoana evită contactul vizual, poartă o îmbrăcăminte pătată de cerneală și rău asortată și este incapabilă să între în persiflare reciprocă cu colaboratorii.

             Indivizii cu tulburare de personalitate schizotipală experimentează relaționarea interpersonală ca problematică și sunt incomodați de prezența altor oameni. Deși își pot exprima tristețea în legătură cu lipsa lor de relații, comportamentul lor sugerează o dorință redusă de contacte intime. Drept urmare, ei nu au nici un fel de amici sau confidenți ori au foarte puțini,alții decât o rudă de gradul I. Sunt anxioși în situații sociale, în special în cele care implică persoane nonfamiliare. Ei interacționează cu alți oameni când nu au încotro, dar preferă  să țină în ei înșiși pentru că simt că sunt diferiți și că nu se pot acomoda cu aceștia. Anxietatea lor socială nu este ușor de înlăturat, chiar când petrec mai mult timp împreună sau devin mai familiari cu alți oameni, deoarece anxietatea lor tinde a fi asociată cu suspiciuni referitoare la intențiile acestora. De exemplu, când participă la un banchet, individul cu tulburare de personalitate schizotipală nu va devein mai relaxat pe măsură ce trece timpul ci, din contră, poate deveni mai tensionat și mai suspicios.

             Tulburarea de personalitate schizotipală nu trebuie să fie diagnosticată, dacă patternul de comportament survine exclusiv în cursul schizofreniei, al unei tulburări afective cu probleme psihotice, al unei tulburări psihotice ori ale unei tulburări de dezvoltare pervasive.